Cred că testarea începe cu înțelegerea modului de funcționare a mulinetei în cauză. Nu de alta, dar s-ar putea să spui că un Stradic e o mulineta de cacao doar pentru simplul fapt că nu se pretează la feeder/târât greutăți prin apă. Pasul doi ar fi să vorbești cu cei care au acea mulinetă, ideal de vreo câțiva ani, ideal să fie pescari efectivi - nu doar pescari de forum. Pe aceștia din urmă îi recunoști ușor, au păreri despre orice sculă de pescuit și rar îi vezi să spună NU ȘTIU. Apoi, să mai iei în calcul cât de ușoară sau nu e mentenanța, materialele folosite la angrenaje (implict uzura în timp), inclusiv valoarea de revânzare. Dacă poți să îi pui și fir, să vezi cum îl așează, e iarăși beton. Dacă poți să îl pui și pe mandrina bățului pe care urmează să o folosești, e și mai beton - se întâmplă să apară incompatibilități, jocuri la mandrină...Frâna să curgă lin...Și, desigur, să o învârți - să vezi dacă îți place.
La cele second se complică treaba. Ideal ar fi să învârți una nouă înainte, să ai cu ce să compari. După, te uiți la uzura tamburilor - mai ales după buze teșite și cât de sănătos e clipsul. Vezi jocul sus-jos al tamburului pe ax. Apoi, frâna cât de cursiv curge, să fie fără hopuri. Nu strică să fii atent și la vopseaua sărită/tocită, semn de utilizare frecventă sau lipsă de grijă din partea titularului. Jocurile de orice fel, mai ales cele de la mâner - se vor accentua, e un drum ireversibil. Să fii atent și la cum sună, dacă auzi ceva ciudat sau simți vibrații străine, fugi de ea. Vezi dacă funcționează ok și antireversul. Dacă mulineta e scumpă, plătește o expertiză de 20-30 de lei din partea cuiva priceput și de încredere care să o desfacă să vadă sănătatea angrenajelor. Dacă cel care o vinde strâmbă din nas, fugi

E posibil să mai fie chestii care să-mi fi scăpat, dar, în mare, cam astea ar fi. Acum juma de an nu știam de ele, dar era să vând o mulinetă care avea o problemă de care nu eram conștient. Așa că m-am școlit rapid in mulinete SH de la cineva care le servisează
