Jurnalului unei partide de pescuit la feeder, la platica

O poveste de iarna : pescuit la feeder in februarie

Joi  5 februarie 2015.  O dată care  ar putea părea improbabilă unei ieșiri pe apă  pentru marea majoritate a pescarilor,  și pe bune dreptate. Nu a fost însă cazul dependenților de feeder.

La începutul lui Februarie au fost  mai multe zile călduroase, cu temperaturi pozitive chiar si noaptea, ceea ce a făcut ca  mare a majoritate a lacurilor din jurul Bucureștiului sa se dezghețe complet. Zvonurile despre diverse capturi pe ici colo au început sa apară imediat pe rețelele de socializare, in magazinele de specialitate  si nu numai.

Cred ca va dati seama ce a urmat:

Am hotărât împreună cu Cătălin să profit  de vremea primăvăratecă,  mai ales că nu ieșisem încă pe apa in 2015, iar el avea poftă de un pescuit la feeder la plătică și (încă) un test. De vineri erau anunțate coduri galbene ale întoarcerii iernii, așa că singura opțiune rămasă in calendar:  ziua de joi.

Cum ieșirile la pescuit sunt și mai  plăcute când  se împart în gașcă,  la chemarea făcută de Cătălin pe forum,  au răspuns mai mulți prieteni pescari decât m-aș fi așteptat,  așa că  la poarta incintei de la Sarulești am fost plăcut surprins să mă văd  înconjurat de încă 4 alte mașini cu pescari.

Înainte de partidă, mulțumită  noului administrator al lacului care publicase mai mult poze cu capturi recente-unele  făcute chiar la feeder- mă așteptam ca peștele sa fie suficient de activ  încât să răspundă la nadă, chiar una puternic proteica,  și totuși strategia de acasă era să introduc  foarte puțină cantitativ  (cu coșuleț mic Drennan New Oval de 30 grame) cu și mai puține particule, și pe măsură ce  pești ar fi răspuns să „auto-reglez”  vadul  din ritmul dat de pești. Nădirea inițiala  aproape inexistentă.   Aceasta strategie nu o consider  validă vara, când cârdurile de plătici de pe Sarulești devorează cantități imense  de nadă in doar câteva minute si dispar din vad  înainte să apuci să faci prea multe victime.

Gândind în retrospectivă, nu cred că a fost cea mai bună abordare nici in ziua pe care o povestesc aici, dar concluziile am sa le trasez pe parcurs.

In eventualitatea ca după dezgheț as gas la Sarulești o apa clară ca ginul, ce impune aproape de la sine soluții precum strunele de fluorocarbon, cârlige fine si echipament mult mai sensibil – îmi legasem de acasă câteva cârlige Gamakatsu 1050B pe 0.112 excellent de la Toray, dar  aveam  si mai multe variante de 2270N legate pe Ultimate PA mai gros de la 0.134 la 0.152

In trusa aveam Aqualite-urile englezesti de la Daiwa, varianta medium light- 12q si medium 12PQ. Sunt lansete de pescuit la feeder de 12 picioare (3.6m) pe care le folosesc de ceva vreme  si care se potrivesc cu pragurile de la Sarulesti.

Nada pregatita si ea de acasa, de cu seara,  a constat in ceea ce aș numi un ” fishmeal diluat”, adică intr-un amestec  50% Special G Green, 50% Super Method Mix Red, iar particulele au fost date de 50 de grame de pastoncino roșu si cam 100 de grame de viermi congelați.

Am cochetat cu ideea de a pregăti de acasă câteva  micro-pelete , in sensul înmuierii încă de seara astfel încât  sa se dizolve repede sau sa fie digerate ușor de pești . Am renunțat însă de gândind că abordarea cu fishmeal e suficient  de pozitivă. Dacă de la nadă nu mă așteptam ca plăticile  să se sature mai ales că era  introdus așa „cu lingurița” si avea o granulație care nu îmi satura nici măcar peștii din acvariu, despre pelete nu eram convins că se vor dizolva  sau ca peștii le-ar putea digera prea repede in apa de câteva grade.  După partidă, regret ca nu am luat cu mine câteva , mai ales ca in două-trei  momente diferite ale zilei, când am plecat din stand, fie să admir un sturion prins de Cătălin, fie să îmi întind picioarele,fie să mănânc un sandwich,  s-a simțit imediat faptul ca nu am întreținut vadul, in sensul răritului  trăsăturilor si al vitezei de răspuns după ce coșulețul ajungea pe fund.

pescuit la feeder cu prietenii

Revenind  totuși cu povestea la începutul partidei, mi-am instalat tacticos „stația spațială”, și ca să debutez cu dreptul si cu încrederea la maxim,  am întins juvelnicul și minciogul ,  fără să mai aștept să văd dacă voi prinde sau nu.  In timpul operațiunilor acestea am reușit si primul contact involuntar cu apa, un picior alunecându-mi discret, cam 30 de centimetri in apă , după ce am călcat bărbătește pe o buturuga cu aspect solid dar interior  inexistent.   Am zâmbit, in toamna la Murighiol am pățit ceva similar înainte de concurs  si am pescuit desculț la o temperatura asemănătoare.  Sa fie asta  tributul, si acolo sa se spargă ghinionul mi-am zis.

Am optat sa montez direct Aqualite-ul 12pq, cu vârful cel mai tare intrucat din fata stanga aveam un vanticel destul de  persistent si  valuri care cu siguranța ar fi tensionat inutil un varf prea sensibil. Am sondat discret si scurt(in 3-4 lanseuri), fiindcă iarna nu îmi place sa agit prea mult vadul,  riscând să sperii putinii pești prezenți. Poate e doar un „pitic” dar am zis sa pescuiesc liniștit si mulțumit că  mi-am acordat cele mai bune șanse.  Am ales sa pescuiesc mai departe, la aproximativ 32-34 de metri, si mai la 3 metri dincolo de un prag mai însemnat, intr-un loc în care aveam o adâncime  estimată de 4 metri.  Am montat coșulețul am făcut 2  lansări fără strună, pentru reglajul tirului si „nădirea” inițială iar intre timp când aștepta sa se descarce coșulețul, am făcut si ultimele aranjamente  și mi-am pregătit și aparatul foto cu telecomanda la îndemână.

Mai încrezător de atât nu aveam cum sa fiu.

Prima trăsătura survenită in doar câteva minute de la prima lansare avea să îmi aducă si zâmbetul pe buze. Norocul tine cu cei puternici. In premieră primul pește al anului urma sa fie pozat si imortalizat.  Vedeta era o plăticuță pălmașă, care mi-a dat de gândit imediat daca nu ar fi cazul sa pun și altceva in cârlig pe lângă cele 3-4 larve  de libelula.  După a doua plăticuță deja am schimbat, trebuia sa verific dacă pot face un minim de selecție cu ajutorul momelii.  Răspunsul a fost mai lent  dar calitatea peștelui era alta. Am verificat validitatea  soluției  revenind pe larva. Trăsătura instantanee mi-a adus alt fluturaș,  pentru mine nu mai era nevoie de alte confirmări. Deja luam in calcul sa schimb struna cu o alta la care sa pun un cârlig mai potrivit pentru talia plăticilor si pentru vierme dar care altfel ar fi spart larva.

Zis si făcut, următoarele trăsături survenite la aproximativ 2-3  minute de când  coșulețul ajungea pe fundul apei,  aveau chiar să mă determine sa introduc si ceva vierme viu si câteva larve in coșuleț la fiecare  a doua lansare.

Înainte sa prin al 10-lea peste  am schimbat si cârligul cu unul  de 12, si  la diverse combinații de 2 viermi,  trăsăturile au devenit mai vizibile, deși, sa nu fiu inteles gresit,  nu vorbesc aici de mișcări mai ample de 3-4 centimetri. Am trecut așadar de la 1050N la 2270N de la Gamakatsu si pe struna mai solida, sa aduc fara emotii si cu ceva vitez  la mal si sa ridic chiar in bat pe cele mai mici decat media.

 

In cele aproximativ 7 ore de pescuit la feeder (de la 9 la 16) efectiv am avut activitate aproape  fără întrerupere, am prins cam 65-70 de pești (am încercat sa le țin numărul) ce au însumat in jur de 15 kilograme de plătica cu vreo doua vârfuri la 700-800 de grame, câteva extreme negative la 80-100 de grame  si marea majoritate pe  la 200 de grame.

Se putea mult mai bine. Când s-a oprit vântul  trebuia sa trec pe un echipament mai sensibil(sau măcar pe un vârf de fibra de sticlă),  iar în regim de concurs, cantitatea aceasta cred cu tărie ca o  făceam poate in 4-5  ore, pentru că nu ar fi existat timpii morți (Am mai avut 3-4 rupturi in prag, una pe montura , restul pe strună,   nu am montată o lanseta de rezervă, nu as fi părăsit inutil standul), si poate ca aș fi folosit mai mult combinația vierme +larva care producea trăsături mai repede decât varianta cu 2 viermi.  In condițiile in care ar fi pescuit cu o strategie îmbunătățită un pescar bun  in  același loc in aceeași zi, ar fi scos „la pas” > 20 de kilograme de plătica pe  durata respectiva.  SI cantitatea aceasta nu e deloc impresionanta pentru un lac precum Sărulestiul, însă pentru 5 februarie,  o consider un rezultat excelent.  Partida deja mi-a născut câteva semne de întrebare la care voi încerca sa îmi răspund intr-o partida viitoare.

 

Poate părea  o ironie a sortii ca prima partidă de pescuit la feeder a anului să o petrec pe un lac precum Sărulești. In anii trecuți  lacurile neînghețate din capitală , sau canalul cu apă caldă de la Cernavodă reprezentau primele și singurele opțiuni  pe durata iernii.  Dar așa cum îmi place să cred norocul si-l mai face si omul cu mana lui si pescarul cu undita. Oricum plăcerea e la fel de mare indiferent ca ieșim din casa pentru 20 -30 de babuște  care abia însumează 1 kilogram sau la o mega -plăticăreală  la „Apă caldă” sau, mai nou, la Sarulești.

Fir Intins,

Claudiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *