Vârfuri colorate vs senzori gălăgioși – un concurs de pescuit open

O echipă formată din 2 feederisti, 32 de ore de pescuit non stop intr-un concurs de pescuit open dupa crap, 14 pesti punctabili, locul 2.

Aceasta ar fi radiografia brutală  a unei partide de pescuit la feder,  care în orice alt context ar putea părea o partidă cel mult mediocră.  Însă, pentru dependenții de feeder a fost şi va rămâne o partidă memorabilă mai ales prin prisma rezultatului obținut împotriva pescarilor care au folosit scule puternice dedicate crapului , cobre, boiliesuri si un pescuit  din spatele senzorilor.

Pentru ca un concurs de pescuit open , de tipul acestuia – inseamna ca pescarii de crap, cu rod-poduri, senzori si tot arsenalul specific, se vor lupta cot la cot cu pescarii de feeder, obisnuiti cu sesiuni mai scurte si cu pesti tinta mai mici.  Iar pescuitul la crap, spunem noi,  nu solicită aceeaşi concentrare precum urmăritul non-stop al vârfurilor colorate.

Aşadar un maraton de o zi si jumătate  într-un concurs open de pescuit la crap. Totul pe o apă ce o cunoşteam dinainte, dar care în antrenamentul efectuat cu 2 zile până la  concurs s-a prezentat ca extrem de dificilă. In competiție urmau să puncteze exclusiv crapii de peste 1Kg şi în antrenament mare majoritate a celor prinşi erau  sub 1 kilogram sau la limită.

Redau în cele ce urmează câteva detalii despre această partidă, aşa cum le-am  perceput eu.

Fără pretenția de a fi un text   savuros, ori vreun articol şcoală, sper totuşi că dincolo de poveste să  regăsiți aici şi câteva sfaturi , sau inspirație pentru partidele voastre.

 

concurs de pescuit open

Solacolu reprezintă  întindere relativ mică de apă(8ha), pe care am pescuit-o destul de des în ultimii 3 ani , realizând aici în medie cam 5 partide pe an, exclusiv la feeder. Motivele pentru care am revenit mereu le constituie  faptul că lățimea medie pe “canal”  este una de aproximativ 45 de m , şi aceasta permite exersatul lanseurilor cu precizie către malul opus, mal preferat şi de crapii din aceasta apă. Un bun prieten a numit-o baltă şcoală pentru pescuitul la feeder. Îi dau dreptate ori de câte ori revin acolo.

Populația de crap – redusa dramatic de cei care optează pentru reținere,  a fost suplimentă în săptămâna  concursului cu 1,25 tone de crap mare cu media de aproape 5 kg însă acesta nu işi revenise și nu mânca. La antrenament am observat neputincioşi zeci de exemplare care  stăteau  la suprafața apei  respirând din când în când, înotând cu dorsala sau cozile  pe afară, şi uneori sărind din apă la fel ca atunci când se află în bătaie.  Mai rar veneau până lângă mal chiar la vârful feederelor, așa că i-am observat pe îndelete. Aveau o formă uşor diferită de crapii din baltă pe care îi ştiam, erau colorați mai deschis,  şi până la finele zilei  nu am văzut niciunul prins nici de  noi nici de ceilalți de pe baltă.

Încă de joi seara , când am plecat de la pescuit  ne exprimam deschis bănuiala că nu îşi va reveni şi nu se va hrăni nici sâmbătă. Nu se acomodase nici pe departe cu apa deși popularea se făcuse luni seară. Pentru concurs mizam tot pe peştele vechi, puțin şi mic.

Prognoza meteo nu arăta nici ea mai bine: vreme în schimbare/răcire, câteva ploi, frig noaptea. Minunat. Condiții deloc ideale pentru o luptă  între feederişti şi crapişti, pe care deja o anunțasem printre prieteni, ca o provocare. Dar norocul ține şi cu cei îndrăzneți.

Standul:

Dacă în aproape toate partidele efectuate de-a lungul timpului am pescuit undeva in jumătatea stângă a bălții, extragerea avea să ne aşeze  în partea dreaptă, între ultimele două căsuțe,  pe standul cu numărul 12.

Ajunşi pe stand, primul lucru constatat era direcția vântului, dinspre stânga spre dreapta, direcție care s-a menținut în ambele zile ale concursului şi care consider că a influențat foarte mult podiumul, capetele din dreapta (standul 4 si standul 5) fiind cele care au dat poziția 1 si 3 pe podium, iar standurile  6-10 (inclusiv) au avut toate  pești prinși, vecinii noștri de la standul 11 fiind singurii care nu au punctat pana la  noi.

Nu a punctat nici echipa din stânga noastră,  nici multe altele din echipele aflate in standurile 13-25) .  M-am bucurat gândind că vântul scotea peştii din coada bălții şi de pe canal şi sperând ca aceştia să răspundă pozitiv la apelul nostru. În primele minute m-am bucurat si de ploaie care în concepția mea oxigena apa şi sporea şansele ca peştele nou introdus să se hrănească.  Nu am avut dreptate decât cu vântul, peştele manifestându-se aproape exclusiv în zona digului/deversorului.

Despre echipament şi nadă

Întrucât regulile bălții în particular si ale majorității concursurilor în general impun ca montura să culiseze liber în cazul unei rupturi, am ales sa folosesc momitoare mari, de 56 de grame de la ESP, dar si de la 45 de grame de la Drennan, momitoare care sunt semi blocate şi asigură foarte bine autoînțeparea.  Acestea încărcate cu pelete sau cu pastă (lucru de asemenea permis  în acest concurs – în cele de feeder este interzis)  devin destul de grele iar intr-o partidă maraton cu peste 150 de lansări in medie per lansetă,  totul se transformă într-o o solicitare serioasă a firului si a lansetei.

Tocmai de aceea  lansetele folosite de mine au fost  unele din gama celor heavy,  o lansetă  Garbolino de 3.95m cu putere 50-150gr, echipată cu o mulinetă Daiwa Whisker (model care se găseşte din păcate doar pe piața Angliei, şi o lanseta Heavy Competition 3.60m de la Energo care din păcate nu se mai regăseşte in comerț şi pe care o am de câțiva ani, echipată cu o mulinetă Drennan FD 4000.

Firul de pe tamburii ambelor mulinete poate părea gros multora,  fiind vorba de Toray Raging Water (Luminous white) de 0.28mm, însă l-am ales special la această dimensiune. Nu mă pot abține să nu invit cu aceasta ocazie pe oricine are posibilitatea sa măsoare acest fir prin comparație cu alte fire de diametru specificat similar si vor avea surpriza să descopere că cel specificat de Toray este corect si in foarte multe alte cazuri există diferențe semnificative.

Eu când l-am văzut am crezut ca cel de la Toray e un 0.24/0.25 …şi am şi am făcut comparația cu un alt “0.28” din trusă care surpriză …e mult mai gros.  Am ales acest fir, în acest concurs din câteva motive care merită menționate.  Este alb şi se vede excelent atât ziua cât şi mai ales noaptea, lucru care ajută enorm  atunci când faci drilul într-un stand destul de îngust, în lumina lanternei de cap.

De asemenea luasem în calcul varianta de a pescui la distanțe extrem de mici –de  5 -6 metri în stânga sau în dreapta,  de-a lungul malului pe care ne aflam . In astfel de situații, pescuind după crap nu avea sens să folosesc un fir subțire, care să nu facă față solicitărilor extreme ce pot apărea în dril. Fiind mătăsos şi elastic, se lansează foarte bine, la orice distanță  şi amortizează  plecările crapilor, compensând puțin rigiditatea bățului de la Energo (care e mai tare) şi eliminând nedorita eventualitate a dezdoirii cârligului în dril sau a unei rupturi.

Cârligele folosite de mine au fost Gamakatsu G-Carp Method Nr.6, si cârlige Preston Pr-C1 Barbless – mărimea 12.

În ultima vreme am căpătat multă încredere în cârligele  fără barbetă şi mărturisesc că am scăpat de “durerile de cap” ale agățării cârligului în plasa minciogului. Mai mult,  eliberarea peştilor se face per total mai rapid şi  asta înseamnă timp câştigat în concurs. Toate cârligele folosite au fost legate cu fir de păr si quickstop  sau pellet band(pentru schimbarea rapidă a momelilor si pentru a petrece – din nou – cât mai puțin timp cu lansetele pe mal).

Fac aceste mențiuni mai ales pentru cei care cochetează cu ideea concursurilor, unul din aspectele cele mai importante este ca in intervalul de timp al unui concurs sa fiți cât mai eficienți, şi asta însemnă sa petreceți cât mai mult timp pescuind şi cat mai puțin timp pe mal.  Pare evident si “la mintea cocoşului” însă nu de puține ori am văzut concurenți care ignoră acest aspect – total  în defavoarea lor.

Deşi nu e specific competițiilor de  feeder, aceasta întrecere permitea năditul cu praştia. M-am bucurat aşadar să am avantajul  conferit de faptul că puteam nădi cu ajutorul acesteia  pelete uscate,  de 8mm,  la distanțe considerabile.  Întrucât încercam să evităm pe cât posibil carașii hămesiți din baltă năditul cu pelete uscate, mari de  6 şi 8 mm a fost o strategie  pe care o consideram decisivă  încă din antrenament.

Ce e drept  prepararea pentru method feeder  a peletelor mari necesita prea multă răbdare şi poate da dureri de cap multora, incluzându-mă aici si eu, aşa că am preferat sa evit orice posibilitate de a da greș. Aşadar  pe method am folosit peletele de 2-3 mm, care sunt mult mai rapid si simplu de preparat , pregătind de mai multe ori in timpul concursului cantități de aproximativ 500 de grame.  Am ales mărimi  diferite, în ideea de a nu  obișnui crapul doar pe o anumită dimensiune. Spre deosebire de toți ceilalți peşti crapii îi consider peştii care au comportamentul cel mai tipicar în hrănire, mai ales atunci când pe vad e o densitate scăzută de peşte.

Dar dacă tot am început să vorbesc despre nadă haideți să menționez  ce am folosit.  Pentru nădirea cu praştia eu am folosit pelete de la Bait tech , Carp and Coarse 6-8 mm si Marine Halibut 4mm iar pentru momitor am folosit variantele de 2 mm de Carp and Coarse , Super Marine Halibut si Special G de 3 mm.  Marian a folosit in plus  şi pelete de la Sensas – fishmeal de 3.5 mm, şi câteva pelete de păstrav (fishmeal) vândute la kilogram de un magazin din Bucuresti.

Am facut o pastă din pelete Special G , Marine Halibut si  ca parte lichidă am folosit apă şi aditivul Bait-Tech Liquid Pellet  care este de fapt ulei de peste pur, extraordinar de “aromat” (nevasta mea  simte imediat cand umblu cu el ), foarte  solubil  si cu o reacție de dispersare impresionantă.

Aceasta dispersia a este un fenomen  vizibil  1-2 minute pe suprafața apei, fapt de care am profitat din plin. Imediat după impactul cu methodul, la suprafață se vede pata de ulei mărindu-se, lucru care mi-a oferit o bună țintă către care să lansez peletele cu praştia.

Nu am nădit însă foarte grupat , din contră, am căutat să nădesc pe o arie extinsă. Planul era ca peştii care treceau prin zonă, aduși de vânt, sau pur şi simplu aflați in trecere să se oprească şi să se hrănească acolo, o nădire grupată reducând şansele ca acest lucru să se întâmple. Este o variantă pe care am mai pariat în partide de pescuit la crap şi funcționează excelent dar care are dezavantajul de a fi destul de costisitoare, cantitatea de nadă/pelete/boiliesuri  ce trebuie introdusă fiind mult mai mare.

Revenind la tipul peletelor folosite, am ales  combinația menționată anterior întrucât la antrenament am observat ciortanii eliminând cantități impresionante de  pelete carp and coarse,  dar nedorind să risc doar un fishmeal simplu şi sperând ca stimulatorii de apetit din celelalte variante să activeze şi peștii ceva mai îmbrăcați. Mai mult , în trecut am prins foarte bine pe aceasta apa la peletele de halibut aşa că ştiam că peştii au oarece aplecare si spre acestea.

Unul din motivele pentru care am realizat si pasta din pelete pentru momitor (dar si pentru cârlig sau pentru îmbrăcatul momelii), îl constituie faptul ca aceasta e mai densa si mai grea , dar si mai aerodinamica daca vreți, şi mă ajuta în atingerea unor distanțe considerabil mai mari decât cu pelete  simple. Uram sa folosesc pasta daca încercam pescuitul la distanta maximă, la intercepție. (cu bila tare sau solubila la cârlig si pastă pe momitor…din păcate am prins astfel un singur peşte sâmbăta si unul duminica).

De asemenea, pentru  pescuitul aproape, nu doream sa creez prea multă agitație /gălăgie suplimentară,  lansând momitorul la fiecare 5 minute, preferam să îl încarc cu pastă şi sa nădesc cu praştia sau cu mâna.  Nu în ultimul rând, un factor care a determinat alegerea pastei a fost si  populația de caras din balta care nu pregetă să încerce să înghită chiar şi pelete sau bile de 20mm, şi atat de insistent  realizează aceste încercări încât nu de puține ori se agață chiar şi în cârlige uriaşe, de crap.  Acești carași iubesc peletele  si doream/speram  sa las ceva pe momitor si unui eventual crap mai timid care nu apărea in primele minute de la lansare.

Momeala:

Peletele de halibut au fost momela cea mai folosita la cârlig de noi,  in variantele de 12 mm atât de la Baittech(eu) cat si de la Sonubaits (Marian).Eu am mers pe halibut marine , Marian pe peletele Spicy Sausage – care sunt tot pelete de halibut dar care au adăugate o aroma picanta de carnat, pe care in mod curios peștii o recunosc imediat ca semnal al hranei.   La polul opus s-au aflat momelile artificiale.

Nici în antrenamentul de joi nici în concurs porumbul artificial nu a dat aproape deloc rezultate , (cu excepția câtorva caraşi-bineînțeles), nici în varianta monturii flotate, nici critic echilibrat si nici  țintuit la sol. Bănuiala mea este că în această perioadă crăpcenii caută hrana cu valoare nutritivă cât mai ridicată şi în lipsa densității de peşti pe vad, o momeală artificială care iese foarte mult în evidență prin semnal chimic şi vizual nu e cea mai indicată.

Peştele are timp să aleagă , devine  capricios dacă pot spune aşa, cautând doar elementele  esențiale pe care le poate regăsi în nada oferită de concurenți.  Am mai folosit cu oarece succes şi bile tari şi solubile de 16mm  cu aromă squid and octopus & black pepper  de la dynamite baits sau squid and octopus & afine de la Senzor.

Abordarea

Eram decis încă de acasă în favoarea unei abordări foarte pozitive, cu multa nadă (citeşte pelete) data în mod constant pe vad.  De asemenea discutasem cu Marian ca în cazul în care picam în partea mai largă a băltii să facem un vad la o distanță medie , pescuită de marea majoritate a pescarilor.

Din păcate aceasta distanță nu a fost cea mai potrivită, per total din cei 14 peşti punctabili prinşi doar 4 venind de pe vad sau din apropierea lui, aproape toți ceilalți (cu doua exceptii emntionate anterior) fiind prinşi lângă malul pe care  ne aflam noi.

In primele 10 ore am insistat pe vadul de departe  şi doar spre seară ne-am retras aproape, bazându-ne pe faptul că uşoara încălzire a vremii va fi adus câțiva crăpceni şi aici, unde nădisem deja  in timpul zile in mod constant câteva locuri.

Mai mult , unul din noii locatari sărise in standul nostru de vreo 2 ori pe la 10-11 dimineața făcându-ne să luam în calcul  faptul ca peştii cei noi, dacă vor mânca o vor face foarte aproape de mal. (Acest comportament îl observasem la peştii noi introduși in alte bălți şi speram să se întâmple şi aici, dar nu a fost cazul).  În retrospectivă cred că dacă am fi pescuit din start cu toate bețele in apropierea malului poate am fi avut un rezultat mai bun.

Personal am insistat foarte mult timp pe distanta medie (40 de metri) având pană la miezul nopții unul din bețe acolo chiar dacă cel cu care prindeam era cel de lângă mal.

concurs de pescuit open - solacolu - ciortan pe saltea

Desfăşurarea partidei

Primii peşti i-am prins eu pe vadul aflat la distanță însă din păcate nu au fost toți punctabili. Apoi Marian a scăpat in dril un prim peşte  din apropierea malului si la nu mult timp a şi punctat cu un altul. Până la miezul nopții si la jumătatea concursului aveam împreună 8 pești punctabili pe foaia de arbitraj şi conduceam în clasament.

O captură de 3.32 realizata de mine la peleta …mult peste media de 1,5kg  a peștilor punctabili, avea să ne dea speranțe tot mai mari la un rezultat frumos – era in acel moment captura concursului. În ciuda somnului, a frigului, a lipsei de cooperare a peştilor, am stat lângă bețe până la ora 4 dimineața când am decis că trebuie neapărat să ne încălzim şi să încerca să ne odihnim puțin.  Am pus alarma la telefoane peste doua ore si am stat în maşină până la 6 când trezit de alarmă am văzut semnele răsăritului şi am revenit la pescuit.

În afara caraşilor însă niciun peşte nu ne-a deranjat până dincolo de 10 dimineața fapt care ne îngrijora, mai ales ca deja ştiam ca echipele din capăt punctează.  Arbitrii sosiți la cântărire ne-au confirmat temerile. În capătul din dreapta o echipă ne depăşise deja la kilograme (cu aproximativ 6-7 kilograme in acel moment, kilograme ce par puține dar in economia acestui concurs păreau deja imposibil de recuperat),  iar altă echipă avea  captura, un crap de 7 kg care făcea  “pisoii” noștri să pară insignifianți. In stânga noastră nu puțini concurenți abandonau lupta, în lipsa oricărei activități din partea peştilor.

La standul 13 – vecinii din stânga, nădiseră câteva kilograme bune de bile solubile, bile tari, au încercat la distanța maximă, au încercat mai aproape, fără niciun rezultat vizibil pe fişa de arbitraj  (au avut noaptea un ciortan la 0.8 kg… nepunctabil). Standul din dreapta nu avea nici el niciun peşte.  Prietenii noștri care dădeau la feeder aruncau peşti nepunctabili si aveau doar 2 exemplare înscrise pe foaie.

Discutând cu Marian am concluzionat că încercasem tot ce puteam încerca,  făcusem tot ce puteam face aşa că am decis că indiferent cum va evolua in ultimile ore, sa continuăm pe variantele care funcționaseră cel mai bine şi  să sperăm că rămânem pe podium.

Am nădit, am sperat şi am punctat din nou. In această atmosferă, cu încă 4 peşti punctabili şi mai mulți nepunctabili am încheiat concursul, pe locul doi la diferenta de 8 kilograme de locul I. Locul 3 s-a aflat la peste 8.5  kilograme sub noi.

concurs de pescuit open - solacolu- pescuit la feeder

Un rezultat pe podium a fost răsplata cea mai potrivită pentru tot ce am făcut. Am sperat ca vârfurile colorate să se lupte de la egal cu senzorii şi cred că am reuşit să facem acest lucru.  Zâmbetul nostru la final spune destule despre bucuria de a fi obținut la finele concursului ceea ce ne-am propus.

 

Claudiu Banu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *