te fura somnul? – de Claudiu Netcu
… o partida de pescuit la feeder pe lacul Măgura 9
Coordonatele povestirii sunt:
Când: 17-18 iunie 2017 ; Unde: Lacul Măgura 9 ; Cine: Claudiu (adică eu), fratele meu Calin, si marele pescar si prieten Tibi; Vremea : Rece si ploioasa, chiar si cu o furtuna de vara.
O întâmplare povestita, si povestita din nou in numeroasele întâlniri cu prietenii pescari, o tastez acum pe un A4 in format digital. Este o poveste menita sa ii surprindă pe cei care vad pasiunea mea (sau a noastră) de a pescui ca fiind plictisitoare. O poza făcută de Tibi va si demonstra ca „statul cu bățul in mana”, cum își imaginează unii, nu se petrece neapărat pe mal.
Intr-un sfârșit de săptămâna am decis cu fratele meu, Calin, care vine tocmai de la Brașov, sa facem o partida de pescuit la feeder pe lacul Măgura 9. Tibi ni sa alăturat, aceasta ieșire fiind un prilej foarte bun de a-si justifica investitiiile in „material feederistic” de la începutul anului.
Sâmbătă dimineața pontoanele 34 (Tibi), 35 (Calin), 36 (eu) erau ocupate…de noi. Partida a început si a decurs ca de obicei. Câteva method-uri lansate iute pentru nădire, câteva ajustări pe ici-colo, toate făcute într-o graba grăbita. Cu alte cuvinte, daca un prieten Dependent De Feeder ne-ar fii observat de pe margine, ar fii văzut cum acțiunile noastre strigau din adâncul plămânilor: „Suntem amatori ! Si amatori vrem sa rămânem!”
Nesurprinzător Bait-Tech The Juice Dumbells Wafters 8mm au îndoit vârfurile feeder-elor toata ziua. Parca îmi șopteau in ureche sa nu mai am încredere in alte momeli, doar ele fiind demne de bait-sting-urile mele. Am încărcat methodu-rile cu nade si pelete de 2mm tot de la Bait-Tech, nu mai știu de care aveam in traista in acea partida. Eu am folosit un Cormoran GF Feeder Pro 3.00m, rigida dar foarte faina pentru pescuitul din barca, si un picker de 2.70m pe care scrie « Trend » si pe care nu îl pot identifica in gama vreunui producător.
Am încercat sa îl găsesc cu intenția de a mai achiziționa încă o bucata fiindcă credeți-mă…acesta sa cam „tocit”. Băieții, si ei cu sculele lor.
Pe repede înainte pana la momentul surprinzător in care Tibi a identificat surpriza partidei : ramele!
Primul somn prins de el, tot la feeder, am crezut ca e o întâmplare. Ei bine sa vedeți cum, după ce la scos Tibi pe al 2-lea, aceiași graba de la începutul partidei ne cuprinsese din nou in legarea unor cârlige potrivite somnilor.
Sau prins câțiva somni, pești colectați de administrație la lăsarea întunericului.
Fiecare a insistat cu un feeder pe somn iar dimineața am făcut recensământul…la pești si la scule.
Ei bine, punctul culminant se petrece dimineața.
Când constat ca pickerul lăsat in apa cu rama pentru senzații trai, atât de „bine” asigurat de mine seara…lipsește.
Cat de prost mă simțeam?! De cate ori îmi propusesem sa nu mai cad ispitei de a lasă scule nesupravegheate?!
Încerc minute in sir să-l găsesc undeva pe fundul apei, lansând in evantai de la stânga la dreapta si greblând tot substratul…fără succes însă.
Renunț si pregătesc Cormoranul cu tristețe. Lansez, îl pun pe crăcanul de 2 lei si 50 de bani înfipt in crăpăturile pontonului, si încep sa mai fac un evantai prin lansarea unui plumb de 40g cu un cârlig oarecare.
Deși picura, la mine pe strada parca ieșise soarele când simt ca agat pickerul pierdut. Bonus! … are si ceva la capătul liniei. Era mai aproape decât credeam, pe la 10m de ponton, dar venea greu. Îl vad, el este!
Când pun mana pe el, deodată nu mai eram fraierul care lasă scule in apa peste noapte. Dril! E mare! E somn! E mare!
Îl ridic de pe fundul apei, pleacă iar, mă chinui cu mulineta plina de nămol sa îl aduc aproape. Parca râșneam cafea cu fiecare mulinare, cam așa se auzea.
Când, ce sa vad? „Cormoranul” își ia zborul, parca speriat de zgomotul unei puști. Nici daca l-aș fii ținut in mâna, nu sunt sigur ca nu mi l-ar fii smucit acest peste.
Cu guta pusa pe clips, method-ul lansat aproape, dus a fost până in stuful de vis-à-vis. Ce sa fac? Abia ce recuperez pickerul si o pierd si pe cea de a 2-a?! Închei drilul cu somnul (cântărit de administrator 7.8 kg sau 8.7 kg, nu mai știu, judecați voi cu ajutorul pozei), e cel mai mare prins de mine.
Îl pun pe saltea sa stea cuminte cu a stat toata noaptea, mă dezbrac si intru in apa orientându-mă după cotorul feeder-ului, singura bucata care se mai vedea plutind.
Nu îmi place sa țin peștii pe mal mai mult decât trebuie, dar voiam sa fac o poza cu somnul. Nu îmi place sa vad pescari bălăcind-se in apa, dar trebuia sa recuperez „Cormoranul”. Si am si făcut-o, cu tot cu crapul lacom. Am dat recensământul peste cap. Peștii erau pe saltea si unditele erau pe mal. Veselie!
Băieții veniseră si ei sa mă ajute, si sa surprindă evenimentul in câteva poze.
Finalul îl formulez in câteva întrebări neserioase. Oare…:
- …am prins in 2 zile toți somnii din Măgura 9? In partidele ce urmau nu am mai reușit sa prind.
- …de ce este pescuitul (la feeder) văzut ca plictisitor?
- …ce înseamnă pentru mine clișeul de « a sta cu bățul in balta»?
- …voi mai lasă scule in apa peste noapte?
- …va recunoaște vreun cititor pickerul pe care îl folosesc?
- …cate lansări am făcut in încercarea de a-mi recupera pickerul?
- …când voi avea o astfel de experiența din nou la o partida de pescuit la feeder pe lacul Măgura 9?
frumoasa partida si cred eu , ai avut drilluri frumoase, somnul e mai „rau ” in drill decat crapii din carpodroame, cel putin cei din MV2, pe cei din Magura 9 inca nu i-am simtit
o singura nedumerire am, cum ai vazut tu cotorul lansetei iesit din apa ? ca doar mulineta era pe lanseta
intreb asta pentru ca si eu sant patit, la o partida pe o balta cu niste crapi mai mici dar ceva mai rai(Bitina), intorcandu-ma la postul de pescuit dupa o necesitate… am vazut cum dispare lanseta de pe suporti si…imediat cotorul lansetei cu mulineta s-au dus la fund si cu toate eforturile de a „grebla „balta, acolo a ramas
de atunci, cand pescuiesc dupa crap, lansetele mele sant legate cu 3 – 4 metrii de sfoara si de cateva ori a fost foarte util, de, la mine …necesitatile sant mai dese…
Salut, acum ca imi pun si eu aceasta intrebare, pot explica doar prin faptul ca materialele lansetei au o flotabilitate mai mare decat mulineta folosita, un Nash BP-6. Fac un test cu prima ocazie si revin. Oricum, lanseta a plutit mereu, astfel am putut sa vad in ce directie se indreapta, si unde a ramas… altfel nu ma bagam dupa ea. Plutea cu varful in jos.